My photo
"Trebuie să oferim nu doar ceea ce avem, ci în primul rând ceea ce suntem." (Paul Evdokimov)

Tuesday, July 31, 2007

Lasa evantaiul si bobineaza niste tort de vara!
Fiindca stiu sigur ca te-ai saturat de codurile multicolore care iti imbulineaza de la o vreme zilele (caniculare), eu te chem la umbra, la racoarea poetica a unui aparat de aer conditionat si te cuceresc asa:

Ai nevoie de:
> 2 litri de lapte degresat
> Mika in urechi, mai ales "Relax"
> patru plicuri de budinca de vanilie (e bunicica cea de la "Dr. Oetker")
> 12 linguri de zahar brun - ti-am zis deja ca trebuie sa papi cu cap!
> jumatate de kg de prune tari, dar bine coapte - si fara "vizitatori" (mai bine ia-le de la piata si roag-o pe tanti sa-ti desfaca una la intimplare)
> doua plicuri de frisca vegetala light (care se poate prepara cu apa)- gasesti la "Dr. Oetker" si un tub de frisca vegetala, ca e mai usor de ornat cu el
> o lingura de miere
> un vas jena inalt
> un mixer pentru fructe si legume

Ce faci:
> prepari budinca - asta nu ti-o mai spun eu cum, citesti pe ambalaj ;)
> torni budinca in doua vase jena, in cantitati egale
> te odihnesti pina se raceste chestiunea, apoi
> speli bine de tot prunele, le scoti simburii, le lasi zece minute la scurs pe un servet
> dansezi pe Mika, cu Mika, pentru Mika :)
> tai prunele in sferturi, le bagi la robot cu mierea si plicurile de frisca
> shake, shake, shake signora sau signor, pina rezulta o crema de prune spumoasa
> te asiguri ca budinca s-a racit bine
> torni crema de prune peste budinca dintr-un vas ea, acoperi cu o folie si dai la frigider
> inainte de servire, umpli chiuveta cu apa fierbinte, scufunzi citeva secunde fundul - da, da, ai citit bine! - vasului cu bunaciunea de vanilie si prune in apa fierbinte, sa se abureasca vasul
> cind a venit momentul desertului, rastorni budinca solo pe un platou rotund, apoi rastorni deasupra continutul vasului aburit la fierbinteala
> ornezi cu frisca la tub, dupa cum te inspira Mika si iti prezinti capodopera musafirilor cu glicemia in picaj
> enjoy, ca si eu am enjoyed!

No comments: